C1 Advanced

C1 Advanced

Certificatul obținut în urma susținerii examenului C1 Advanced este recunoscut de Ministerul Educației Naționale în România și poate fi folosit pentru echivalarea probei de competență lingvistică la admiterea în clasele de liceu cu program bilingv / intensiv engleză sau la bacalaureat!

Este un examen de nivel înalt și demonstrează că aveți competențele de limba engleză cerute de angajatori sau de către universități. De asemenea, nivelul C1 este nivelul cerut de majoritatea universităților pentru a studia într-o țară anglofonă.

Este cunoscut și sub denumirea Cambridge Advanced Certificate in English (CAE). Acest certificat de engleză generală demonstrează că ai un nivel de engleză la standardul cerut pentru a studia sau profesa în limba engleză.

Nivel: C1 pe Scala Comună Europeană de Referință.

Cui se adresează?

Dacă dorești să demonstrezi angajatorilor sau universităților că poți comunica eficient în limba engleză într-un context profesional ori academic, trebuie să obții certificatul CAE.

Pentru a promova acest examen trebuie să fii capabil:

  • să redactezi e-mailuri și rapoarte complexe și să iei notițe în timpul ședințelor și al prelegerilor;
  • să ții prezentări în engleză pe subiecte complexe;
  • să înțelegi o varietate de texte, de la ficțiune la editoriale.

Care este formatul examenului?

Examenul are patru probe. Candidații susțin probele de Citire – înțelegere a textului (Reading) și Utilizare a limbii engleze (Use of English), Scriere (Writing) și Ascultare (Listening) în aceeași zi. Proba de Vorbire (Speaking) se poate susține în aceeași zi sau într-o altă zi. Această probă se susține în perechi de câte doi candidați, cu doi examinatori.

C1 CAE

Reading și
Use of English
Writing Listening Speaking

Durata probei

1hr 30 min 1 hr 30 min 40 min

15 min pe pereche de candidați

Procentaj din valoarea totală a notei 40% 20% 20%

20%